gaby
in devenire PITIC
 Din: Tg-Jiu
Inregistrat: acum 18 ani
Postari: 10
|
|
Eu am 2 frati , diferenta de 1 an si ceva intre noi . Parintii au muncit din greu sa ne creasca si mai tarziu sa ne tina in facultate. Asta a facut sa fim o mare parte a timpului singuri acasa si cu siguranta as putea sa scriu un roman cu trasnaile pe care le-am facut . Le pastrez pentru roman , altceva vreau sa va povestesc . Eram in liceu , la o ora de masurari electrice . Nu aveam prea mult respect pentru profesorul nostru , desi el , saracul se straduia sa ne pregateasca pentru viitoarea meserie . Ne deranja faptul ca stergea tabla cu degetul imbibat in saliva , mereu acelasi ... era tot timpul plin de creta pe la gura . Eu si colegul de banca ne-am asezat strategic in ultima banca si urmaream cu interes jocul de sah al celor din fata noastra ( aveau un sah miniatural magnetic , plasat intre scaunele dintre ei ) . Profesorul 'consuma' cu pofta din creta noastra , iar in "pauzele de masa" se plimba printre randurile de banci . In unul din momentele in care se indrepta spre tabla , una din colege , folosindu-se de o creta , a tintit cu succes capul altei colege de pe randul vecin . Problema este ca , din capul ei creta a ricosat in ceafa profesorului , iar directia in care a ricosat a facut ca noi , cei 4 din ultimele 2 banci sa devenim principalii suspecti . Initial , cand ne-a ridicat in picioare , am crezut ca a descoperit jocul de sah . Absorbiti total de sah am pierdut complet faza . Am iesit cu incredere la tabla , materia era usoara , chiar ne placea ... eram convinsi ca nu are cu ce sa ne prinda . Ei bine , ne-am inselat ... intrebarile au fost din lectia pe care urma sa o predea in ora viitoare . Verdictul a venit sec : "Nota 2 toti patru ... treceti la loc" . In momentul in care se pregatea sa treaca notele in catalog , 'vinovata' s-a ridicat in picioare si si-a marturisit 'crima' . Nu a stiut nici ea lectia urmatoare ... asa ca a primit un 1 ... si a ramas corigenta pe trimestrul ala , desi era printre cei mai buni din clasa , iar materia era usoara .Nu a vrut , pur si simplu sa o treaca .Noi , cei 4 "ingerasi" am scapat .Poate si socul acela a ajutat-o , acum tipa este prodecan , probabil unul din cei mai tineri din tara . Nu stiu daca trebuia sa-i multumim , poate acum eram noi prodecani daca ne 'lasa' sa ne luam 2-urile.  
|
|